Steaua se va deplasa duminică la Ploiești pentru, poate, cea mai incendiară întâlnire a startului de sezon. Ca de obicei înaintea unui meci important, Gigi Becali nu s-a putut abține să lanseze unnnou joc psihologic și a lăsat de înțeles după meciul cu Rapid (1-0) că se gândește ca la iarnă să facă un nou transfer în banda stângă și a dezvăluit și numele jucătorului dorit.
Brazilianul Haubert Sitya Guilherme a fost nominalizatul patronului Stelei, fotbalist care a fost adus în Liga I de Laurențiu Reghecampf la Chiajna și care acum evoluează, coincidență sau nu, la Petrolul. Fundașul „lupilor” ar justifica însă pe deplin un eventual interes al roș-albaștrilor pentru el. După un sezon excelent la Chiajna, acesta a devenit rapid om de bază și la Petrolul, fiind titular în toate cele 9 etape scurse de la startul campionatului.
În plus, brazilianul a fost pe teren și la meciul din 16-imile Cupei României, disputat contra formației de ligă secundă Damila Măciuca. Performanța fotbalistului sud-american este cu atât mai importantă cu cât el continuă practic parcursul de la Chiajna, când se asemenea nu a ratat nicio partidă a formației ilfovene.
Singurul fotbalist al Stelei care se apropie de aceeași performanță a lui Guilherme în acest sezon este fundașul Vlad Chiricheș, care a fost titular în toate cele 9 meciuri din campionat și în 4 din cele 5 meciuri europene jucate de roș-albaștri până acum. De asemenea, el a mai fost menajat și în partida de Cupă, cu FCM Tg. Mureș (3-1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER